Marți, ora șapte și zece. Cafeaua stă pe aragaz, telefonul a sunat deja de două ori, iar pe hol așteaptă punga cu medicamente pentru vecina de la etajul trei. Până la nouă trebuie să ajungem la clubul de șah, la zece avem de dus un prieten la analize, iar la prânz ne așteaptă nepoata la poarta școlii. Cine crede că pensia înseamnă dimineți lungi și goale n-a petrecut o săptămână în papucii noștri. Ne-am despărțit de program, dar nu și de grabă. Iar graba asta, spre deosebire de cea de la birou, nu mai e comandată de nimeni, așa că nici nu mai are cine s-o oprească.
Un program fără șef are nevoie de un șef
În primele luni de pensie ne-am simțit liberi ca niște elevi în vacanță. Am spus da la tot: la o plimbare, la o ședință de bloc, la un curs de fotografie, la o plantare de flori în fața scării. Nimic rău în fiecare în parte. Problema apare când toate acestea se așază în aceleași trei ore de dimineață, pentru că după-amiaza ne pare rău să le mutăm, iar seara ne e somn.
Am observat că un om activ nu obosește de la câte face, ci de la câte lasă neterminate. Un telefon la care nu ai răspuns, o scrisoare pe care voiai s-o duci la poștă, un coleg de club care te așteaptă. Fiecare lucru mic rămas în aer ocupă loc în cap, ca o filă deschisă în browser. Dimineața aglomerată nu e deci o chestiune de ceas, ci de ordine. Iar ordinea, la vârsta noastră, nu se mai primește de sus. Trebuie s-o facem singuri, cu o hârtie și un pix, așa cum făceam odinioară cu planul de producție.
Mai e ceva. Când n-ai pe nimeni care să-ți ceară socoteală, te trezești că îți ceri socoteală singur, și încă mai aspru decât o făcea fostul director. Dacă într-o zi nu ai bifat nimic, ți se pare că ai pierdut-o. Dacă ai bifat prea mult, ți se pare că n-ai trăit-o. Între cele două extreme se află, cred, o dimineață suficient de bună, adică una care se încheie fără să te lase cu sufletul la gură.
Ce am furat, fără să știm, din lumea celor care muncesc
Nepoata mea, care lucrează într-o firmă mare, mi-a spus odată că la ei se vorbește mult despre limite: când începe ziua, când se oprește, ce nu intră în ziua respectivă. Am zâmbit, fiindcă noi n-am avut niciodată cuvântul ăsta. Pe vremea noastră limita o punea sirena de la poartă. Pentru cine vrea să înțeleagă de ce granițele dintre ocupații și odihnă contează atât de mult, textul despre echilibrul dintre viață și muncă explică limpede ce se întâmplă cu un om care nu mai știe unde se termină o parte a zilei și unde începe alta.
Adevărul e că pensionarul activ face o muncă fără contract. Ajută la grădina comunitară, duce copiii la activități, ține socoteala unui cămin cultural. Dacă n-are ore fixe, munca asta se întinde peste tot, ca untul pe o pâine prea mică. Poate de aceea mulți dintre noi spun, cu jumătate de gură, că n-am avut niciodată atâta treabă ca acum. Nu e o plângere. E doar o observație care merită așezată pe masă, lângă cafea.
Un vecin de-al nostru, fost maistru, are o vorbă: dacă ceasul nu te mai oprește, trebuie să te oprești tu. La început ne-a făcut să râdem. Apoi ne-am prins că are dreptate. Oprirea nu vine singură, la sfârșit de tură. Se pregătește, se anunță prietenilor și se pune pe listă, la fel ca orice altceva.
Lista de cinci rânduri care ne-a salvat dimineața
Am încercat aplicații, calendare mari și agende cu elastic. Ce a rezistat a fost o foaie mică, tăiată dintr-un caiet, pe care o scriem seara pentru a doua zi. Nu are mai mult de cinci rânduri, iar regulile sunt simple.
- Primul rând e pentru lucrul care nu poate fi mutat, de pildă programarea la medic sau ora la care iese nepoata de la școală.
- Al doilea rând e pentru lucrul pe care îl vrem cu adevărat, indiferent dacă îl cere cineva sau nu, o jumătate de oră de citit sau o partidă de table.
- Al treilea rând primește un singur serviciu pentru altcineva, nu trei, oricât de greu ne-ar fi să refuzăm.
- Al patrulea rând rămâne gol, intenționat, pentru ceea ce apare pe drum.
- Al cincilea rând conține o singură întrebare: ce mă bucură să fi făcut până la prânz?
Rândul gol e cel mai greu de ținut, pentru că ne vine să-l umplem imediat. Dar tocmai el a făcut ca o dimineață cu patru treburi să nu se mai simtă ca o cursă de ștafetă.
Mai trebuie spus că foaia nu e sfântă. Dacă dimineața vine cu o surpriză, un robinet care curge sau un telefon de la spital, o rupem fără regrete și o scriem din nou seara. Tocmai caracterul ei modest o face utilă: nu ne judecă și nu ne cere explicații, ci ne amintește, cu un creion, ce am hotărât când eram odihniți.
Ordinea în care punem dimineața pe masă
Am învățat câteva lucruri mărunte din practică. Hainele pregătite seara pe scaun scutesc un sfert de oră de căutat. Medicamentele puse într-o cutie cu zile pe ea nu cer nicio decizie la ora șapte. Cheile atârnă mereu în același cui, iar ochelarii stau lângă telefon, nu lângă ziar. Par fleacuri, dar fiecare scutește o mică nervozitate, iar nervozitățile mici, adunate, fac din orice dimineață o zi proastă.
Același lucru e valabil pentru micul dejun. Cine pleacă fără să mănânce pentru că nu a avut timp ajunge la zece obosit și fără răbdare, iar răbdarea e exact ce ne trebuie la o coadă la ghișeu sau la o conversație cu un copil. Facem acum pâinea prăjită cu unt și cu o felie de brânză într-un minut, fără să ne mai gândim la ea ca la o sarcină.
Mai e și chestiunea timpului dintre două activități. Pe vremea serviciului nu ne trecea prin cap să planificăm drumul dintre două ședințe. Acum însă ne programăm la nouă la club și la zece la farmacie, uitând că între ele sunt douăzeci de minute de mers și o coadă. Trecem acum drumul în listă ca pe o activitate de sine stătătoare. Surprinzător, ziua pare mai relaxată doar pentru că ne-am recunoscut singuri că timpul nu se întinde.
Rolurile care ne trag în toate părțile
Nu suntem doar pensionari. Suntem bunici, vecini, prieteni de încredere, uneori și îngrijitori pentru un părinte foarte în vârstă. Fiecare rol ne cere puțin, dar toate cer dimineața. La un moment dat ne-am pomenit că nu mai știm ce vrem noi, în afara a ceea ce ni se cere. Un text despre maternitate și identitate personală ne-a atras atenția tocmai pentru că descrie, din perspectiva unei mame tinere, același fenomen pe care îl trăim și noi la altă vârstă: rolul care te îmbracă atât de strâns încât uiți cum te cheamă fără el.
Am luat de acolo o idee simplă, pe care o repetăm în cerc de prieteni. Dintre toate rolurile, măcar unul din zi să nu aibă un beneficiar. Un drum doar pentru noi, un capitol dintr-o carte, o oră pe bancă la soare. Nu e egoism. E felul în care ne păstrăm întregi ca să putem ajuta mai departe fără să ne uzăm.
Cercul nostru de prieteni a mers și mai departe. Fiecare a spus ce rol îl obosește cel mai tare și ce ar lăsa jos dacă s-ar putea. Unul n-ar mai duce cumpărăturile nimănui, altul ar renunța la funcția de casier al asociației. Nimeni n-a renunțat, evident, dar toți am plecat cu o claritate mai mare, iar claritatea, în dimineți aglomerate, valorează cât o oră în plus.
Ce rămâne după o dimineață care a mers bine
Într-o joi am ieșit din casă la nouă fără grabă, cu două treburi făcute și una amânată cu bună știință pentru vineri. În club nimeni nu ne-a întrebat de ce am întârziat cinci minute, fiindcă n-am întârziat. M-am așezat la masă cu o stare pe care o uitasem: aceea de om care are timp. Nu am avut mai mult timp decât în alte zile, doar că l-am așezat altfel.
De atunci ne uităm cu alți ochi la ceilalți pensionari activi, cei care aleargă între farmacie și piață cu geanta în mână. Nu mai vedem energie nesfârșită, ci un om care, probabil, nu are încă lista lui de cinci rânduri. Dacă e prieten, îi povestim despre ea cu aceeași modestie cu care ne-ar fi împărtășit cineva o rețetă de cozonac.
Fiecare dintre noi a ajuns la formula lui. Unul își scrie lista pe verso de plic, altul o spune cu voce tare nevestei, un al treilea o ține în cap, dar numai dacă are două rânduri. Contează mai puțin forma și mai mult obiceiul de a hotărî seara ce nu intră în ziua următoare. Cele mai multe dimineți aglomerate se strică din ce adăugăm din mers, nu din ce am planificat.
Dacă vrei să încerci și tu, ia o foaie și scrie-i mâine seară cele cinci rânduri. Lasă-l pe al patrulea gol și vezi ce se întâmplă cu cafeaua de a doua zi.
