Miercurea asta s-a anulat cursul de la prima oră, iar cel de după-amiază a fost mutat pe săptămâna viitoare. Afară ploua mărunt, în apartament nu era nimeni în afară de noi și de un morman de lucruri pe care le tot amânam. Ne-am uitat la telefoane, la sertarul de la birou, la cutia în care se adună cabluri de ani de zile și ne-am spus că ziua aceasta liberă, în plin mijloc de săptămână, e exact cea potrivită. Nu aveam bani de cheltuit pe accesorii și nici chef să mergem după ele. Aveam doar ce se găsea deja prin casă. A ieșit o zi mai utilă decât ne-am fi așteptat, iar cele câteva lucruri pe care le-am aflat între timp merită povestite.
Sertarul în care se adună tot ce nu mai știm de unde e
Am început cu cutia de cabluri, pentru că era cea mai urâtă dintre toate. Am răsturnat-o pe pat și, în câteva minute, am avut în față o grămadă ciudată: încărcătoare de la telefoane pe care nu le mai avem, un cablu cu mufa îndoită, căști cu un singur difuzor funcțional, două adaptoare ale căror rost nu ni-l mai aminteam. Prima regulă a zilei a fost simplă: totul se testează, nimic nu se aruncă din impuls.
Am făcut trei grămezi. Ce merge și folosim, ce merge dar nu ne mai trebuie, ce nu merge deloc. A treia a fost mai mare decât ne așteptam. Am descoperit cu surprindere că mai multe cabluri care se încărcau lent nu erau defecte, ci doar prea subțiri sau prea lungi pentru a duce curentul cum trebuie. Diferența se vede imediat, dacă pui două telefoane la încărcat, unul lângă altul, la aceeași oră.
Cablul cel mai bun l-am lăsat lângă pat, un altul pentru rucsac, iar al treilea a rămas pe biroul de la facultate. Parcă puțin, dar de când avem fiecare cablu la locul lui nu mai căutăm încărcătorul dimineața, pe fugă, cu telefonul pe patru la sută.
Ce nu a mai mers am pus într-o pungă pentru colectarea separată de deșeuri electronice. Nu e un gest eroic, dar e o întrebare pe care studenții și-o pun rar: unde ajung lucrurile astea, când nu mai merg?
Spațiul din telefon, o datorie mică amânată
A doua treabă a venit firesc: dacă tot suntem cu telefonul în mână, e momentul să vedem ce am adunat în el. Memoria era plină aproape până la refuz, iar telefonul răspundea la cereri cu o întârziere pe care o puneam, de luni de zile, pe seama vârstei lui. Nu era neapărat vârsta. Erau mii de fotografii, capturi de ecran făcute pentru o singură dată și uitate, filmulețe trimise de colegi, descărcate fără să le mai deschidem.
Am ales o regulă de sortare ușor de respectat: ștergem ce nu ne-ar lipsi, dacă ar dispărea mâine. Capturile de ecran cu orare vechi, de exemplu, nu ne-ar lipsi. Nici cele zece variante ale aceleiași poze de grup. Dintr-o dată, o fereastră de memorie care părea sufocată s-a deschis, fără să cumpărăm nimic.
Pentru cine vrea să înțeleagă mai bine de ce un telefon încetinește în timp și ce se poate face fără bani, am găsit utile explicațiile de pe pagini despre tehnologia mobilă, scrise pe un ton relaxat, fără să te trimită imediat la un magazin. Le-am citit cu laptopul pe genunchi, între două ștergeri de poze, și ne-au confirmat că nu aparatul era vinovat, ci felul în care îl umpleam.
Aplicațiile au urmat același drum. Cele pe care nu le-am mai atins de o jumătate de an au plecat. Cele pe care le folosim rar, dar ne trebuie, au rămas, doar că le-am oprit permisiunile care nu aveau niciun rost, precum accesul permanent la locație. Am făcut totul cu setările telefonului, fără programe suplimentare.
Am observat apoi un efect secundar plăcut: telefonul ne-a părut deodată mai nou. Nu era, desigur, dar un aparat care răspunde repede te face să uiți cât de vechi e, iar pentru un student, care de obicei amână schimbarea telefonului cât se poate, e o veste foarte bună.
Bateria, obiceiurile și ce învățăm din ele
După ce am făcut loc în telefon, ne-am întors la baterie, subiectul cel mai discutat între colegi, de obicei cu un fel de resemnare. Fiecare are o poveste cu telefonul care se oprește la jumătatea zilei. Noi am încercat să vedem, în setări, ce aplicații consumă cel mai mult, și am găsit două care lucrau mereu în fundal, deși nu aveau cum să ne fie de folos.
Din ce am citit și am încercat în ziua aceea am păstrat doar lucrurile care nu costă nimic: luminozitate mai mică seara, încărcare în pauzele de zi, nu doar peste noapte, și mai puține notificări care aprind ecranul fără rost.
Nu știm dacă acestea schimbă ceva spectaculos, pentru că nu avem aparatură de măsurat, dar timpul în care ajungem acasă cu bateria peste jumătate a crescut. Nu e o dovadă științifică, doar o observație a zilei libere, și o păstrăm ca atare.
Ne-am propus apoi să nu mai lăsăm telefonul la încărcat în locuri unde se încinge, de exemplu sub pernă sau sub o haină. Pare un detaliu, dar un aparat cald se uzează mai repede și, dacă tot nu avem pe ce să cumpărăm unul nou, e bine să-l ținem în viață cât mai mult.
Telefonul vechi din sertar are încă ceva de spus
În fundul sertarului am dat peste un telefon mai vechi, pus acolo când ne-am luat actualul. Pornea greu, dar pornea. Ne-am întrebat ce se poate face cu el fără bani și fără prea multă bătaie de cap, iar răspunsurile au ieșit mai multe decât ne așteptam.
- Poate fi un ceas deșteptător pus pe noptieră, ca să nu mai dormim cu telefonul principal lângă cap și cu rețelele sociale la un deget distanță.
- Poate fi un mic difuzor pentru muzică în bucătărie, conectat la rețeaua de acasă și lăsat pe un raft, în loc să ne descarce bateria telefonului bun.
- Poate fi o cameră de rezervă pentru fotografii sau pentru filmat un experiment de laborator, atunci când celălalt aparat e ocupat cu altceva.
- Poate fi un telefon de rezervă pentru colegii de cameră, lăsat la îndemână pentru situațiile în care unul rămâne fără încărcare.
- Sau poate fi predat mai departe, dacă nu mai folosim, unui om care are nevoie de el, după ce ștergem tot ce era al nostru.
Ultima variantă cere un pas pe care nu trebuie să-l sărim: ștergerea completă a datelor, făcută din setări, după ce am copiat fotografiile și contactele. Un telefon dat altcuiva, fără o curățare serioasă, e o ușă lăsată deschisă. Am făcut-o cu grijă, pas cu pas, și am mai verificat o dată la final.
Conturile, parolele și copia de siguranță
Ultimul capitol al zilei nu a fost nici amuzant, nici spectaculos, dar probabil că a fost cel mai important. Ne-am uitat la parolele pe care le folosim și am constatat, cu o ușoară jenă, că aceeași combinație apăruse în patru locuri diferite. Am schimbat-o în cele mai importante dintre ele, pornind de la adresa de e-mail, pentru că de acolo se resetează totul.
Pentru cine vrea să parcurgă mai departe subiectul gadgeturilor și al telefoanelor, secțiunea Telefoane și gadgeturi de pe extragsm.ro poate fi un punct de plecare, cu teme variate, de la accesorii la obiceiuri de folosire. Noi am trecut prin ea după ce am terminat cu sortarea și am notat două-trei idei pentru weekendul viitor.
Copia de siguranță a fost ultimul pas. Fotografiile importante, documentele scanate, lista de contacte, toate trebuie să existe și în altă parte decât în telefon. Dacă aparatul se strică sau se pierde într-o zi de examen, nu vrem ca pierderea să fie și una de amintiri sau de acte.
Cu telefonul în mână am mai făcut un lucru pe care îl tot amânam: am notat pe o foaie, într-un loc sigur de acasă, codurile de recuperare ale conturilor importante. Dacă pierzi telefonul, ele sunt singura cale de întoarcere, iar cine le caută abia atunci le găsește, de obicei, prea târziu și cu mult stres în plus.
Am activat apoi verificarea în doi pași pentru conturile principale. Durează câteva minute, iar la început pare o complicație. După o săptămână devine un gest firesc, ca încuiatul ușii.
Colegul de apartament s-a uitat, curios, la ce facem și până la urmă și-a adus cutia lui. Jumătate de oră mai târziu aveam două sertare sortate și o discuție despre cine a rămas cu încărcătorul cui. Faptul că ne-am ajutat unul pe altul a făcut treaba mai ușoară, iar un cablu pierdut de mult s-a găsit, în sfârșit, la proprietar.
Seara de după ziua liberă
Spre seară, cutia de cabluri era goală, telefonul avea memorie liberă, iar noi ne-am așezat pe canapea cu o ceașcă de ceai, destul de mulțumiți. Nu am rezolvat nimic dramatic. Dar am dat jos câteva sarcini mici care ocupau, nepermis de mult, spațiu în capul nostru, iar asta s-a simțit mai bine decât ne-am fi așteptat.
Poate că asta e și lecția adevărată a unei zile libere în mijlocul săptămânii: nu o folosești pentru ceva mare, ci pentru lucruri mici, amânate cu săptămânile. Noi ne-am promis să repetăm exercițiul o dată pe semestru, cu aceeași cutie și aceleași reguli, fără să cheltuim nimic.
Dacă și tu ai o zi liberă pe care nu știi cum s-o umpli, începe cu un sertar. Răstoarnă-l pe pat, testează tot ce găsești și vezi cât timp îți ia. Probabil mai puțin decât crezi, iar rezultatul se vede imediat, fără să plătești nimic.
